Citomegalovirusul (CMV) aparține familiei Herpes virusurilor , infecția dobîndită în timpul sarcinii fiind cauză de surditate și de dizabilități apărute la distanță la copil. La naștere doar 10-15 % dintre bebeluși vor fi simptomatici , la 25 % dintre nou născuți vor apărea consecințe pe termen lung inclusiv paralizia cerebrală.
Spre deosebire de celelalte infecții din grupul TORCH , pentru Citomegalovirus este posibilă reinfectarea persoanelor care au făcut această boală.
Calea de transmitere este prin contact direct de la persoanele infectate ( virusul se găsește în salivă, urină, sînge etc) sau în cazul transfuziilor sau al transplantului de organe( pentru că nu se fac teste pentru acest virus). Sînt mai expuse persoanele care lucrează în creșe, grădinițe, școli sau familiile unde există mai mulți copii.
Riscul de transmitere la făt prin placentă este de 30-40 % pentru infecția primară și 1-2 % pentru infecția secundară. Riscul de transmitere a infecției CMV la făt este de 30 % cînd infecția a survenit în trimestrul 1 al sarcinii sau de 47 % dacă infecția a survenit în trimestrul al 3 lea, dar și de 0-10 % dacă infecția a avut loc în perioada periconceptionala, sau de 45 % în trimestrul al doilea. În schimb, infecția survenită în primul trimestru are consecințe mai grave asupra fătului decît cea contractată în trimestrul al 3 lea și poate determina Sechele după mulți ani.
Deși nu reprezintă opinia majorității , deoarece simptomele infecției CMV sunt comune cu alte unei gripe banale , fiind dificil de diagnosticat la mamă, noi recomandăm testarea la gravide. Aceasta înseamnă testarea anticorpilor IgG și IgM CMV care trebuie interpretați cu precauție.
Dacă pacienta nu a avut anterior acești anticorpi și aceștia au apărut în sarcină (IgG sau IgM) este probabil că ea să fi dobîndit această infecție. Pentru completarea diagnosticului pozitiv este necesară colaborarea cu medical infecționist și efectuarea testului de aviditate IgG ( dacă este scăzut sub 30% indică o infecție recentă, dacă este crescut peste 60 % indică o infecție secundară sau dobîndită de peste 3 luni). Anticorpii IgM nu au aceeași valoare pentru stabilirea primoinfectiei că la celelalte boli ale sindromului TORCH.
Stabilirea infecției fetale se poate face doar pe baza diagnosticului pozitiv al genomului viral la nivelul lichidului amniotic la minim 8 săptămîni de la infecția maternal și după 18 săptămîni de sarcina.
Se va impune o monitorizare ecografică și RMN cerebral fetal pentru depistarea semnelor sugestive pentru infectarea fătului : restricția de creștere intrauterină, semne de calcificări cerebrale și periventriculare , intestin hiperecogen, infecția placentei, anasarcă , etc. Este evident că ecografia nu poate diagnostica surditatea fetală. Semnele ecografice ale infecției apar tardiv, la cel puțin 3 luni de la infecție.
Tratamentul cu Valaciclovir pentru feții cu semne de infecție sau pentru prevenirea transmiterii virusului de la mamă la făt este doar în faza de cercetare. Formele severe de infecție pot beneficia de întrerupere terapeutică a sarcinii pînă la 24 de săptămîni.
